Cum să renunțăm la obiceiurile noastre dăunătoare?

Dacă nu mai vrem să greșim, putem încerca să renunțăm, să evităm situațiile tentante sau să deturnăm atenția.

Probabil am experimentat pe propria piele cum metodele de mai sus spun faliment. Nu este oportun să refuzăm sau să ne luăm în considerare dorințele și să ne forțăm voința să ne supunem. La urma urmei, îndemnurile noastre respinse apar în cele din urmă într-un mod nedorit.

Toate acestea sunt legate de faptul că cel mai decisiv rol în luarea deciziilor noastre nu este intelectul sau voința noastră, ci inima noastră. Cartea Proverbelor spune acest lucru: „fii atent la inima ta cu mare grijă, căci din ea începe viața” (4:23). Pur și simplu, dacă nu ne place răul, nici măcar nu îl vom opri.

Cu toate acestea, cărțile de auto-ajutorare și adesea predicile care oferă noi „înțelepciuni” pentru a renunța la inervațiile dăunătoare abordează lupta împotriva răului ca dietă, adică „repede-ți slăbiciunile, hrănește-ți punctele forte”.

În Epistola către Coloseni (2: 20-23), apostolul Pavel se pronunță împotriva practicilor religioase asemănătoare arbitrare și fără sens din zilele sale și arată clar că prin auto-supunere și privare nu putem avansa în războiul împotriva păcatului. Contemporanii lui Pavel credeau că cel mai bun mod de a înrădăcina păcatul este să renunți: „Să nu apuci, nici să gusti, nici să atingi” (2:21). Au dezvoltat o religiozitate care a necesitat renunțarea la cele mai de bază bunuri și autocompătimire (2:23).

Chiar și într-o formă mai puțin extremă, în multe cazuri folosim și această metodă. De exemplu, oamenii care se luptă cu pornografia încearcă adesea să renunțe la internet și la tehnologie, iar atunci când eșuează, le este rușine și sunt vinovați de vină. Dar lepădarea de sine este la fel de nepotrivită pentru a ne transforma inimile, pe măsură ce postul este atenuarea foametei.

Mulți dintre noi, pe de altă parte, trăim în convingerea că nu putem depăși neajunsurile noastre doar prin asceză. Literatura abundentă despre raționamentul de auto-ajutorare, în timp ce „dă înfățișarea înțelepciunii” (Col. 2:23), duce la un deșert înăbușitor în loc de oaza promisă.

Astfel, tipografiile vor continua să curgă în lucrările de auto-ajutor și vom obține în grabă cea mai recentă publicație, care sperăm că va funcționa în contrast cu cele anterioare. Dar practicile religioase de acest gen „nu au cu adevărat nicio valoare, ele servesc doar la satisfacerea corpului”. (Col. 2:23),

Prin puterea noastră de voință, determinare și renunțări, nu ne putem confrunta cu păcatul. Trebuie să ne transformăm inimile. Cum putem face asta? Apostolul Pavel spune acest lucru: „Căutați ceea ce este deasupra, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Orice este acolo sus, nu ai grijă de pământ ”(Col. 3: 1-2).

Ne putem remodela inimile nu prin respingerea păcatului, ci prin îmbrățișarea lui Isus. În loc să tânjim după murdăria oferită de păcat în pragul foametei, să fim hrăniți de Hristos, căci numai El ne poate umple de satisfacție.

Nu putem rupe cu păcatul decât lăsând Evanghelia să „reprogrameze” inimile noastre și să trezească în noi dragostea prin care putem începe o viață nouă. Să medităm la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Să ne bucurăm de faptul că sângele lui Hristos ne-a șters păcatele și că Domnul l-a primit în familia sa cu prețul răstignirii sale. Astfel atașamentul nostru față de Dumnezeu este reînnoit.

Nu ne putem ridica deasupra păcatelor, înăbușindu-ne dorințele și sentimentele. În a doua scrisoare către corinteni, apostolul Pavel îi învinovățește pe urmașii săi că le-au închis inimile (2 Cor. 6:12). Sentimentele noastre nu trebuie să se estompeze, ci să se aprofundeze prin Evanghelie.

Amintindu-ne că am fost înviați împreună cu Hristos (1 Corinteni 3: 1), dragostea care ne umple inimile ne transformă așa cum plângerea de sine nu ar ști niciodată. O minte armonizată cu Hristos și Evanghelie este cea mai eficientă armă împotriva păcatului.